Veronica Antal este prima femeie si primul laic român ce ce a fost ridicat la cinstea altarelor. 

S-a nascut la data de 7 decembrie 1935, in localitatea Nisiporesti, judetul Neamt. Primul din cei 4 copii ai sotilor Gheorghe si Iova. Inca din copilarie primeste  educatie religioasa, mai ales din partea bunicii. Absolva scoala primara si apoi, asa cum era obiceiul, ramane în familie pentru a o ajuta pe mama în îngrijirea casei şi la munca de la câmp. Dupa razboi urmeaza perioada regimului comunist. Preotii erau arestati si multe surori, persoane consacrate erau indepartate din manastiri. Impartaseste mamei sale dorinţa de a intra în institutul surorilor franciscane de Assisi, de la Hălăuceşti. Acestea îi îngrijeau pe copiii ramasi orfani la sfarsitul razboiului. Mama ii refuza aceasta intentie, preferand ca fiica ei sa se casatoreasca. Veronica ia totusi hotararea de a fi soră, chiar dacă nu mai exista niciun convent care ar fi putut s-o primească. Toate, atât cele catolice cât şi cele ortodoxe, au fost desfiintate de catre comunisti. Isi va construi astfel conventul său într-o cămăruţă de lângă casa parinteasca. Va face în secret vot de castitate şi se va înscrie în ordinul franciscan secular şi apoi în asociaţia Armata Neprihănitei. În chilie petrecea ore întregi în rugăciune, pentru ca Domnul să trimită mângâierea sa în închisorile pline de episcopi, preoţi, călugări şi laici. Se ruga pentru bolnavii din sat şi pentru tinerii care, lăsaţi fără Dumnezeu, se dădeau la comportamente imorale. Duminica seara, 24 august 1958, in timp ce, cu rozariul in mana se intorcea de la biserica strabatand ogoarele cu porumb, este ajunsa de un tanar care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. La impotrivirea Veronicai, devine violent. Scoate cutitul si o injunghie de 42 de ori pe tot corpul pana cand Veronica moare. Cinic, ii aseaza apoi pe spate o cruce făcută din coceni de porumb. Asa va fi găsită dimineaţa următoare de ţărani, cu rozariul strâns în mâna dreaptă şi cu crucea pe umeri. Faima de sfinţenie de care se bucura în viaţă s-a răspândit imediat, aşa încât, în pofida piedicilor comuniste, oamenii au continuat să viziteze mormântul său şi locul martiriului. Cu viaţa şi moartea sa sfântă, Veronica Antal este un model pentru tineri. Le arată cum să trăiască cu responsabilitate şi simplitate credinţa, recunoscând valoarea castităţii dăruite de Dumnezeu, care merită de păstrata chiar cu preţul vieţii.

În 2003 a fost deschisă investigaţia diecezană la Iaşi şi în 2007 toată documentaţia referitoare la tânără a ajuns la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor. Martiriu sau pentru credinţă a fost recunoscut de papa Francisc la 27 ianuarie 2018. 

Sambata, 22 septembrie 2018, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti, unde se afla rămăşiţele pământeşti ale Veronicai Antal, a avut loc Sfânta Liturghie a beatificării prezidată de trimisul papei Francisc, Eminenţa Sa cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Au fost prezenţi ÎPS Miguel Maury Buendía – nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, PS Petru Gherghel – episcop de Iaşi, pr. Marco Tasca – ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, pr. Teofil Petrişor – ministru provincial, episcopi din ţară şi din străinătate, autorităţi civile şi un mare număr de credincioşi veniţi din parohiile din Moldova. Odată declarată fericită, Veronica Antal, fecioara martiră, va fi înscrisă în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice, introdusă în calendarul Bisericii locale şi sărbătorită în fiecare an la 26 august.

Veronica Antal este cel de-al şaselea român declarat fericit de către Biserica Catolică. Urmeaza pe Ieremia Valahul (1983), călugăr franciscan capucin din Moldova, mort în anul 1625, în Napoli (Italia) si fericiţii martiri din perioada prigoanei comuniste: Szilard Ignaţiu Bogdanffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în anul 1949, în închisoarea din Aiud; Janos Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în anul 1952, în închisoarea din Jilava; Monseniorul Vladimir Ghika (31 august 2013), preot diecezan, mort în anul 1954, în închisoarea din Jilava şi Anton Durcovici (17 mai 2014), episcop romano-catolic de Iaşi, mort în anul 1951, în închisoarea din Sighetu-Marmaţiei.

Fotografii de la acest eveniment pot fi comandate aici  Adrian Cuba, fotograf profesionist Iasi, Episcopia Romano-Catolica Iasi, realizeaza fotografie de eveniment religios. Contact pentru colaborari.

Alte imagini de la acest eveniment, realizate de Adrian Cuba fotograf Iasi, pot fi vizualizate pe ercis si AGERPRES, Agentia Nationala de Presa.

Daca iti plac imaginile sau esti catolic, te invit sa dai LIKE & SHARE

Sfintire preoti in catedrala romano-catolică din Iaşi; 13 tineri au fost hirotoniţi întru Preoţie, vineri, 23 iunie 2017 (Sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus), prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.

După mai mulţi ani de formare umană, intelectuală şi spirituală, cei 13 diaconi au fost hirotoniţi preoţi: 8 pentru Dieceza de Iaşi şi 5 călugări franciscani conventuali.

Liturghia de hirotonire, celebrata în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Au participat: PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, superiori ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali, profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi.

După proclamarea Evangheliei, candidaţii au răspuns prezent la auzirea numelui şi au facut un pas în faţă. După ce toţi au declarat înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei, episcopul a primit din partea lor promisiunea de ascultare şi respect. În timp ce diaconii aspiranţi la preoţie stau prosternaţi cu faţa la pământ, se cânta Litania tuturor sfinţilor, după care a avut loc impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare. Cei hirotoniţi au îmbrăcat hainele specifice preotului (stola şi ornatul), iar apoi a avut loc ungerea mâinilor cu sfânta crismă, înmânarea pâinii şi vinului şi au primit sărutul păcii.

„Iată ce aş vrea să spun preoţilor tineri – sublinia papa Francisc celor zece preoţi pe care i-a hirotonit în Duminica Vocaţiilor (1 iunie 2017): voi sunteţi aleşi, sunteţi dragi Domnului! Dumnezeu vă priveşte cu duioşie de Tată şi, după ce a făcut ca inima voastră să se îndrăgostească, nu va lăsa să şovăie paşii voştri. În ochii săi sunteţi importanţi şi el are încredere că veţi fi la înălţimea misiunii la care v-a chemat”.

Fotografii de la acest eveniment pot fi comandate aici  Adrian Cuba, fotograf profesionist Iasi, Episcopia Romano-Catolica Iasi, realizeaza fotografie de eveniment. Contact pentru colaborari.

Daca iti plac fotografiile te invit sa dai LIKE & SHARE.

Astăzi e sărbătoare, Isus din cer coboară,

Pentru întâia oară, în sufletul meu de copil.

Astăzi e sărbătoare, inima mea tresaltă,

Buzele mele cântă, laudă Ție Doamne.

Cu aceste cuvinte a început sărbătoarea celor 25 de copii din Parohia „Sfântul Anton de Padova” Iaşi care la 28 mai 2017 l-au primit pentru prima data pe Isus în inima lor. Zâmbetele care trădau inocenţa, hainuţele albe de sărbătoare şi biserica frumos împodobită au exprimat ceva din curăţia sufletească dobândită prin Sacramentul Spovezii, dar şi din bucuria participării la Ospăţul Euharistic. Deși greu de înțeles acest mister, copiii au răspuns că astfel doresc să fie mai aproape de Isus, că vor să-l cunoască mai bine, că vor să-i fie prieteni. Sperăm ca toți să (re)găsească în acest Sacrament sursa bucuriei și a vieții creștine.

Sfanta liturghie a fost celebrate de parintele paroh Alois Fartadi, parintele vicar Gabriel Halandut si parintele profesor Fabian Dobos.

Adrian Cuba, fotograf oficial al Episcopiei romano-catolice de Iasi, a realizat fotografiile si de la acest eveniment. Imaginile pot fi descarcate urmand aceste 2 linkuri, valabile pana pe 12 iunie 2017. (select – Ctrl C – Ctrl V)

https://wetransfer.com/downloads/25d3ad41731977c2c2491765f1b1e45920170605110613/ae6bd91f0055300d2bce7d9b39cf829f20170605110613/80ec3f

https://wetransfer.com/downloads/c7ec4f2b0ddbbf4f9298fa937dd9509020170605110909/dedae6ee2fb28ff28cc1fa2a64a0dff320170605110909/41774d

Fotografii de la alte evenimente catolice pot fi vizionate aici    Contact

Daca iti plac imaginile sau esti catolic, te invit sa dai SHARE/LIKE

Pastele, Invierea Domnului, a fost sarbatorita anul acesta duminica 16 aprilie, de peste 2,5 miliarde de crestini apartinand religiilor catolice, ortodoxe si protestante. A fost o intamplare frumoasa, momentul fiind sarbatorit, de obicei, la date diferite. Acest lucru se datoreaza folosirii a doua calendare diferite, cel gregorian de catre biserica catolica, respectiv cel iulian, de catre biserica ortodoxa.

Imagine de la Liturghia Invierii celebrata de PS Petru Gherghel, episcop de Iasi, in Catedrala „Sfanta Fecioara maria, Regina”

Iata Scrisoare pastorală adresata credinciosilor romano-catolici din Dieceza de Iasi

Sfintele Paşti 2017

Învierea Domnului şi bobul de grâu

Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni! (din Liturghie)

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori, dragi cinstitori ai Învierii Domnului,

Cu acest text din ritualul celebrării Liturghiei catolice, mă bucur să vă pot transmite şi încredinţa un gând de mare bucurie şi de trăire în speranţă pentru marea sărbătoare a întregii creştinătăţi: Paştele.

Celebrând an de an misterul Învierii Domnului, participăm la cel mai mare adevăr al credinţei noastre care a însoţit Biserica şi a însufleţit-o din momentul petrecut în Ierusalim, când Fiul lui Dumnezeu după ce a suferit şi a murit pe cruce, cu puterea sa divină a învins moartea şi păcatul şi a ieşit biruitor din mormânt. A confirmat că viaţa e mai tare decât moartea şi că destinul creştinului este adevărata speranţă a victoriei şi a învierii.

Evangheliştii şi apostolul Paul ne vorbesc despre drumul lui Isus spre Ierusalim, unde avea să pătimească şi să moară ca apoi să învie după cum a prezis, confirmând în noi convingerea că acest har şi mister are drept scop asigurarea că şi noi, urmându-l pe Cristos mort şi înviat, vom ajunge la aceeaşi înviere şi împreună cu el în aceeaşi slavă.

Adevărul fundamental al credinţei noastre a fost şi rămâne misterul morţii şi învierii Domnului, garanţie a mântuirii şi fericirii noastre veşnice.

De fapt, acest adevăr a fost anunţat încă din Vechiul Testament, este prezent în evanghelii şi în scrisorile apostolului Paul, ca şi în toate celelalte scrieri din Noul Testament, în întreaga tradiţie a Bisericii primare. Marele mister al vieţii, morţii şi învierii apare în realitatea vieţii omului prin atâtea indicii şi semne, care ne asigură ori sugerează misterul victoriei vieţii asupra morţii.

Este vrednic de notat gândul sfântului Clement Romanul († 97) care pune în evidenţă această minunată constatare a faptului învierii Domnului simbolizat în atâtea momente care se întâlnesc în natură: „Considerăm şi vedem, dragii mei, cum Dumnezeu ne arată exemple multiple ale viitoarei noastre învieri, despre care ne-a oferit un prim dar în Isus Cristos, înviindu-l din morţi. Observăm, preaiubiţilor, învierea care se întâmplă în realitatea timpului. Ziua şi noaptea ne demonstrează o adevărată înviere; ne culcăm noaptea şi ne trezim dimineaţa; ziua trece şi noaptea apare. Să luăm exemplu de la natură, de la roadele pământului cum sămânţa ca să aducă roade trebuie să moară. Iese semănătorul şi aruncă seminţele uscate, goale, care, intrând în pământul umed, încet, încet se deschid, se transformă şi ies la suprafaţă. Providenţa divină însă le face moi, deşi pentru ochi erau uscate şi moarte, şi le face să învie rodnice, cu multe roade”.

Toate aceste exemple corespund cuvintelor din Evanghelia după sfântul Matei care vorbesc de misterul morţii şi învierii Domnului la care făcea referinţă Isus, adresându-se pelerinilor veniţi la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui ebraic: „Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod” (In 12,24).

Cuvintele fac parte din descoperirea pe care o făcuse Isus de mai multe ori ucenicilor săi. Prin ele dorea să le amintească tuturor ceea ce avea să se întâmple cu el când va fi prins, condamnat şi răstignit pe cruce; adică va fi aşezat în pământ, în mormânt, de unde, ca bobul de grâu, va răsări înviind din moarte şi va aduce roade multe.

Comentând acest episod din viaţa lui Isus ajuns la Ierusalim pentru a duce la împlinire planul lui Dumnezeu, un vestit predicator şi comentator al textelor sfinte, Ernest Ezeogu, spunea: „Vedem în Evanghelia după sfântul Ioan că în mijlocul mulţimilor care au venit la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştilor se aflau şi câţiva greci. Nu le-a trebuit mult acestor greci să vadă că nu toate mergeau bine la Ierusalim. Astfel s-au hotărât să meargă şi să îl vadă pe Isus. De ce au dorit oare să îl vadă? Deşi Ioan a spiritualizat oarecum relatarea, dând astfel impresia că ei au venit pentru a căuta să fie primiţi în «trupul» lui Cristos (In 12,32), este mai probabil ca ei să fi venit pentru a-l avertiza pe Isus cu privire la gravitatea pericolului care îl înconjoară şi a-i sugera să plece cu ei în Grecia, pământul libertăţii. Răspunsul pe care l-a dat Isus la cererea lor arată că era vorba într-adevăr despre moartea lui iminentă şi că el a ales să rămână şi să o înfrunte în loc să caute un mod de a scăpa”.

Este cunoscut faptul că de multe ori în trecut fariseii şi mai marii poporului plănuiseră să îl prindă, dar Isus a scăpat întotdeauna din mâinile lor deoarece „nu venise încă ceasul lui” (In 7,30; 8,20). Acum însă a venit ceasul său. „A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului… Dar ce să zic, «Tată, scapă-mă de ceasul acesta?» Nicidecum! Căci tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta” (In 12,23.27). Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că, fugind de moarte atunci când vine ceasul, nu facem decât să ne limităm viaţa şi misiunea („rămâne singur”), în timp ce, dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte atunci când vine ceasul, o sporim („aduce mult rod”). Astfel, Isus refuză în mod categoric să caute orice ajutor, uman sau divin, pentru a-şi prelungi viaţa pe pământ dincolo de voinţa Tatălui său.

Acest exemplu puternic, oferit de Isus şi prezentat de evanghelistul Ioan, avea menirea de a le arăta tuturor că doar prin supunerea lui Isus la o moarte nemeritată ei beneficiază de credinţă şi mântuire, reamintindu-le mai ales ucenicilor că trebuie să meargă pe urmele lui până la moarte. „Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu” (In 12,25-26). Ştim că Isus după patima şi moartea sa înviind a ajuns în glorie. Însă pentru a ajunge acolo a trebuit să treacă prin porţile morţii în ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu.

Celebrarea morţii şi învierii lui Cristos este pentru noi toţi o sfântă şi fericită ocazie de a cunoaşte planul Părintelui ceresc, dar şi voinţa de ascultare a Fiului său faţă de el şi, în acelaşi timp, de iubire totală faţă de omul greşitor. Pentru a desăvârşi acest proiect divin el nu a ales să fugă de această misiune, să evite acest drum al jertfei şi al iubirii, ci s-a prezentat pentru a îmbrăţişa crucea şi a accepta moartea fără de care viaţa nu ar fi triumfat şi învierea nu ar fi urmat.

Sfinţiile Voastre, dragi şi iubiţi credincioşi,

Numai celebrând cu credinţă adevărul morţii şi învierii lui Isus retrăim marea speranţă că prin moartea şi învierea lui vom putea prinde şi noi mai mult curaj în a-l urma şi, suferind şi noi împreună cu el, vom beneficia de aceleaşi roade şi de aceeaşi înviere fericită. Atunci când vom săvârşi cu mult entuziasm marea şi dumnezeiasca Liturghie chiar în noaptea Învierii, vom proclama cu îndreptăţită bucurie, împreună cu toţi cei care cred în înviere, cu toţi fraţii noştri din Apus şi Răsărit: „Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni în slavă!”

Tuturor un salut frăţesc şi părintesc şi o sfântă dorinţă din partea mea, a episcopului auxiliar Aurel şi a colaboratorilor: Sărbători fericite!

Cristos a înviat, aleluia!
Adevărat că a înviat, aleluia, aleluia!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Daca esti crestin sau iti place fotografia, te invit sa dai LIKE/SHARE